Șeful de la Permise, împuternicit încă 6 luni la comandă. Activitatea instituției, aproape de parametri normali

La propunerea Prefectului de Suceava, Alexandru Moldovan, a fost

prelungită împuternicirea, pe o perioadă de șase luni, începând cu data de 13.06.2023, a inspectorului de poliție Cosmin Butnariu, la comanda Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.

Acesta pare să fi avut un management bun, în ultimele 6 luni iar activitatea instituției apropiindu-se de parametri normali.

În acest moment, la nivelul serviciului își desfășoară activitatea un număr de 17 examinatori (1 șef serviciu, 3 ofițeri de poliție și 13 agenți de poliție) dintre care 8 examinatori principali și 9 examinatori secundari (ce provin din cadrul compartimentului înmatriculări) ce sunt atestați pentru categoriile A, B, C, CE, D și Tr.

La acest moment, este posibilă programarea de la o zi la următoarea atât pentru preschimbarea permiselor de conducere, cât și pentru înmatricularea/ transcrierea/autorizarea provizorie și radierea vehiculelor auto.

Activitatea de examinare practică a candidaților în vederea dobândirii permisului de conducere se desfășoară în parametri care se înscriu pe media națională, programarea candidaților la categoria B fiind disponibilă la un interval de 2-5 săptămâni de la promovarea probei teoretice.

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

7 cazuri de pestă porcină africană în acest an la Botoșani, unul la Suceava

În momentul de față, în România sunt 43 de focare de pestă porcină africană active, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal