În atenția creștinilor ortodocși din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Filantropia reprezintă o latură importantă a activității Bisericii și fiecare creștin (cleric sau laic) este îndemnat să arate prin fapte iubirea față de aproapele. Există, din păcate, și situații când acești beneficiari nu sunt sinceri și risipesc darul nostru în mod necuviincios, sprijinind de fapt grupuri infracționale organizate.

„Biserica nu încurajează cerșetoria, care întreține un lanț vicios, însă încurajează ajutarea semenilor aflați în situații vulnerabile, recomandând discernământ atunci când vrem să facem fapte de milostenie. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților desfășoară la nivelul Centrului Eparhial, prin Sectorul de Asistență Socială și Medicală, activități de strângere de fonduri sau bunuri pentru nevoiași, pentru diverse cazuri sociale etc., care sunt luate în evidență, în baza documentelor justificative.
În sensul evitării cerșetoriei și pentru a preîntâmpina eventualele intenții de hoție, instituțiile însărcinate cu gestionarea ordinii publice vor oferi suport pe toată perioada desfășurării hramului Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, Catedrala Arhiepiscopală.
Îndemnăm, așadar, pe credincioșii care vor participa la sărbătoarea hramului să fie cu luare aminte la cei pe care doresc să îi ajute, pentru a evita situațiile în care persoane rău intenționate doresc să profite de buna credință a binefăcătorilor”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Arestat după ce a incendiat de două ori gospodăria unei consătene și a omorât și un câine

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal