Târgul de Sânziene de anul acesta din centrul municipiului Suceava se va derula în perioada 22-25 iunie. La acțiune vor participa 30 de meșteri populari, atât din județul Suceava, cât și din țară. Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Suceava și Asociația „Produs în Bucovina”. Cei care vor ajunge la acest eveniment vor putea vedea și participa la ateliere de lucru de cioplitură în lemn, țesut și cusut, olărit, încondeiere ouă, prelucrare piei, confecționare coronițe din flori de sânziene etc, precum și programe cultural- artistice. Trupa de Teatru de Păpuși a Centrului Cultural ”Bucovina” va prezenta joi, 22 iunie, de la ora 18.00, piesa „Dănilă Prepeleac”, iar vineri, 23 iunie, de la ora 11.00, piesa „Iedul cu trei capre”. Joi va fi organizată o expoziție de costume populare din recuzita meșterilor populari, de pe panouri și manechine, cu ocazia „Zilei Universale a Iei”. Duminică, 25 iunie, va avea loc o reprezentație a grupului de copii ”Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, coordonat de Ilaria Pușcă.
