De Zilele Rădăuțiului, s-au derulat acțiuni de prevenire a consumului de droguri

Cu ocazia manifestărilor organizate de Zilele Rădăuțiului, mai mulți polițiști și jandarmi au ieșit pe stradă pentru a-i informa pe oameni despre riscul consumului de droguri și băuturi alcoolice. Au fost împărțite 300 de pliante și s-a discutat cu aproximativ 500 de oameni de toate vârstele. Polițiștii spun că toți agenții economici cu standuri și tarabe au fost reinstruiți cu privire la interdicția vânzării de alcool către minori. De asemenea, tinerii au fost implicați în activități interactive și discuții cu tematica preventivă pe linia prevenirii consumului de alcool și droguri. În ceea ce privește persoanele vârstnice, acestea au primit recomandări pentru reducerea riscului victimal asociat infracționalității stradale, contra persoanei și patrimoniului. La acțiunea de la Rădăuți au participat peste 20 de polițiști, jandarmi, polițiști locali dar și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire și Consiliere Antidrog Suceava.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Arestat după ce a incendiat de două ori gospodăria unei consătene și a omorât și un câine

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal