Zonele de agrement și parcurile din Suceava, ținta unor ample controale în seara de sâmbătă

Nu mai puțin de 43 de lucrători, din care 34 polițiști, 4 jandarmi și 5 lucrători ai Poliției Locală au acționat sâmbătă, între orele 19.00-23.00, cu 12 autospeciale din dotarea celor trei structuri implicate pentru a verifica parcuri și zone de agrement din municipiul Suceava.

Au fost verificate Zona Albina, Zona Curcubeu, zona Cartierului Obcini, Zona Orizont, str. Jean Bart din Cartierul Burdujeni, Zona localurilor Bibliotecă, Studențească, pe strada Alexandru cel Bun (la locul de joacă pentru copii), Parcul Central, Parcul Șipote, Zona Bebelușu (vis-a-vis de catedrală), proximitatea societății Mihalex din Cartierul Mărășești, Parcul Simion Florea Marian, Parcul 3 Bărboși și în zona de agrement Tătărași. Acțiunea a avut ca scop asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, fiind vizate prevenirea tâlhăriilor stradale, a furturilor din genţi şi buzunare, prevenirea faptelor de violenţă stradală şi a altor acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de substanțe interzise. Acțiunea a fost coordonată de către Serviciul de Investigații Criminale – IPJ Suceava și au participat poliţiştii Poliției Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică – Compartimentul Proximitate și Compartimentul Siguranță Publică și Patrulare, Biroul Investigații Criminale și Biroul Rutier, în echipe mixte formate din lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava – Detașamentul Mobil și lucrători din cadrul Poliției Locale Suceava.

Cu acest prilej, au fost legitimate peste 230 de persoane, dispunându-se măsura avertismentului/avertizării pentru 86 de persoane pentru diverse acte care încălcau normele de convieţuire socială. Au fost controlate 17 bagaje şi au fost verificate 33 de obiective şi 28 de agenţi de pază, aplicându-se și 15 amenzi în valoare de 3.805 lei.

Prin intermediul unui comunicat de presă, s-a transmis că toate persoanele identificate sub influenţa băuturilor alcoolice sau care vagabondau au fost îndepărtate din zona parcurilor, fiind direcţionate către domiciliile lor, iar în unele cazuri dispunându-se transportul la unităţi medicale.

Pentru  a petrece momente plăcute în zonele de agrement și în parcuri și a fi în permanență în siguranță Poliția Română vă recomandă:

–  aveţi grijă de bunurile dumneavoastră și nu le lăsați nesupravegheate!

–  nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

–  nu consumați alcool în exces și nu consumați droguri sau alte substanțe interzise!

–  nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!

–  în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Șoferi ucraineni, depistați în PTF Vicovu de Sus cu permis suspendat, respectiv cu atestat profesional fals

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere Vicovu de Sus au întocmit dosare penale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.