Mamă și fiu, răniți după ce mașina în care se juca copilul a luat-o la vale

Miercuri seară, în jurul orei 21.30, polițiștii Secției Rurale Gălănești au fost sesizați prin 112 de o femeie care a anunțat că fiica și nepotul ei au avut un accident în curtea locuinței familiei din Frătăuții Noi.

Din cercetările ulterioare a rezultat că băiatul în vârstă de 4 ani se afla în interiorul unei autoutilitare, aflată în curte, unde se juca. La un moment dat vehiculul a început să se deplaseze în spate, probabil după ce copilul a mișcat schimbătorul de viteze.

Mama a încercat să oprească vehiculul cu umărul și apoi l-a tras pe copil afară, lovindu-se la picioare și la abdomen.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al serviciului de ambulanță, care i-a transportat pe mamă și pe fiu la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind diagnosticați prezumtiv cu traumatism abdominal ușor pentru mamă, respectiv cu traumatism ușor membre inferioare în cazul băiatului în vârstă de 4 ani.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, care va fi soluționat de către lucrătorii Postului de Poliție Frătăuții Noi.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Două case distruse de un puternic incendiu izbucnit la 4.00 dimineață

Duminică dimineață, la ora 4.00, ISU Suceava a fost sesizat că are loc un incendiu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.