Tânăr operat la spital după ce a alunecat la marginea bazinului, în ștrandul Ițcani

Un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la Spitalul Județean Suceava, miercuri după-amiază, cu o plagă tăiată la picior, după ce a alunecat și a căzut la marginea bazinului, în incinta Ștrandului municipal Suceava.

Miercuri, în jurul orei 15.50, Poliția municipiului Suceava a fost anunțată că în incinta Ștrandului municipal Suceava a avut loc un accident.

La fața locului au ajuns un echipaj de poliție și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava. Tânărul alunecase pe gresia udă iar piciorul drept al acestuia s-a lovit de muchia șanțului de scurgere care înconjoară bazinul.

Tânărul a suferit o leziune profundă și a avut nevoie de operație.

Conform regulamentului afișat la intrarea în ștrand,  utilizatorii trebuie ”să poartă încălțăminte specifică pe toată zona de piscine din interiorul ștrandului pentru evitarea alunecării”.

În realitate, mulți dintre utilizatori nu poartă șlapi sau altă încălțăminte de genul.

Problema trebuie analizată însă atent având în vedere că nu este vorba de primul accident ci de cel mai grav.

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Prezență la vot de aproape 40%, la ora 17.00, în județul Suceava

Aproape de ora 17.00, prezența la urne în județul Suceava se apropia de 40%. Prezența …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal