Doi polițiști, eroi pentru un bătrân de 77 de ani, pus în mare dificultate de un incendiu

Un echipaj format dintr-un agent și o agentă de poliție de la Secția Rurală Gălănești a intervenit, marți noapte, în jurul orei 22.30, la un incendiu izbucnit în satul Gălănești, unde se anunțase că iese fum din podul unei casei. Polițiștii au ajuns primii la fața locului și au fost anunțați de vecini că în interior este un bătrân care nu a ieșit din locuință. Cei doi polițiști au decis să intervină imediat. Ei și-au acoperit fețele cu material textil și au pătruns în imobil, identificându-l pe bărbat blocat de o grindă la nivelul piciorului și reușind să îl extragă și să îl scoată în afară.

Persoana vârstnică, în vârstă de 77 de ani, din Gălănești, era conștientă, fiind preluată ulterior de către echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. La fața locului au ajuns în scurt timp și pompierii militari, care au lichidat incendiul relativ repede. Flăcările au distrus podul casei, tavanele a două încăperi și peretele unui hol, însă nu s-a extins mai mult.

Din cercetările preliminare ale pompierilor a rezultat că focul a izbucnit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Bătrânul de 77 de ani este bine, nefiind necesară nici măcar transportarea acestuia la spital, pentru îngrijiri medicale.

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Sucevenii au intrat în scurta vacanță de Paște pe locul 5 în Liga Zimbrilor

Echipa de handbal CSU Suceava are parte de sărbători pascale fericite, aflându-se pe locul V …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal