Percheziții la Suceava, la o firmă care avea pregătite fișe medicale în alb pentru permis de conducere

La data de 10 iulie 2023, polițiștii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalitătii Economice – Compartimentul de Investigare a Criminalității la Regimul Fondurilor Publice și a Corupției, efectuând cercetări în cadrul unui dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la imobilul unde își desfășoară activitatea o societate comercială care are ca obiect de activitate eliberarea de fișe medicale necesare obținerii/preschimbării permisului de conducere.

Anchetatorii aveau date că societatea emite fișe medicale fictive, în sensul că cei care au nevoie de ele fac cele mult un control oftalmologic, după care primesc fișa completă în maximum 10 minute.

 De la sediul societății din Suceava au fost ridicate 295 de fișe medicale parafate și semnate în alb de medici, registrele cuprinzând pacienții care s-au prezentat la clinică și cărora li s-au eliberat fișe medicale, parafe ale medicilor angajați, precum și 427 de fișe medicale ale unor persoane completate și semnate.

Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că persoanele care se prezentau în vederea eliberării fișelor medicale necesare obținerii/preschimbării permisului de conducere au fost consultate doar oftalmologic și nu au fost consultate de niciun medic aferent specializărilor menționate în fișele medicale întocmite și eliberate. De asemenea, a rezultat faptul că după controlul oftalmologic efectuat persoanelor în cauză, acestea așteptau aproximativ 10 minute, după care le erau înmânate fișele medicale la recepție.

Ancheta este în plină desfășurare, pentru probarea întregii activități infracționale.

În dosar se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Primarul comunei Slatina, găsit în conflict de interese de ANI

Agenția Națională de Integritate  a transmis printr-un comunicat de presă că Vasile Vlăduț Gherman, primarul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.