Foto: Două persoane au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a fost lovită de tren

Două persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de trenul interregio Iași – Cluj. Accidentul a avut loc la o trecere de nivel de cale ferată de pe strada Șandru, din Câmpulung Moldovenesc. Ambele persoane rănite se aflau în mașina lovită de tren, respectiv doi bărbați, unul de 29 de ani și celălalt de 45 de ani.

Unul din ei a rămas încarcerat și a fost nevoie de intervenția celor de la ISU pentru a fi extras din mașină. Era în stare de inconștiență, dar echipajele medicale sosite la fața locului au reușit să-l stabilizeze și să-l transporte la spitalul din Suceava.

Celălalt bărbat era conștient și cooperant, dar a fost transportat, la rândul său, la spital. În tren se aflau aproximativ 200 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Locomotiva a fost avariată și a necesitat înlocuirea ei. Conform reprezentanților căilor ferate, trenul a avut întârzieri de aproximativ 3 ore. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Foto:

 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Peste 600 de amenzi și 32 de permise de conducere reținute de polițiștii rutieri

În intervalul 13-15 iunie, în cadrul acțiunilor de control trafic, polițiștii rutieri suceveni au aplicat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal