Haine și încălțăminte ”fake”, confiscate de la un magazin din Poiana Stampei

În cadrul acțiunilor organizate la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava – Serviciul Investigare a Criminalității Economice, sâmbătă, lucrătorii de poliție au ajuns tocmai la Poiana Stampei, unde au efectuat control pe linie de comerț cu mărfuri contrafăcute.

Lucrătorii de poliție au identificat expuse spre vânzare, la un magazin, un număr de 38 articole de îmbrăcăminte și 11 perechi de încălțăminte de la diverse mărci (NIKE, PUMA, ADIDAS, TOMY HILFIGER), pentru care nu exista certificat de conformitate privind originalitatea acestora.

Erau așadar, mărfuri contrafăcute, care imită mărci de renume.

Conform legii, produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”.

Administratorul magazinului s-a ales cu dosar penal și riscă să ajungă inculpat în instanță, în proces cu mărcile de renume.

Valoarea aproximativă a prejudiciului din acest caz este de 2225 lei.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Primarul comunei Slatina, găsit în conflict de interese de ANI

Agenția Națională de Integritate  a transmis printr-un comunicat de presă că Vasile Vlăduț Gherman, primarul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.