Spitalul Județean devine Spital Clinic, cu 8 secții avizate pentru acest statut

O ședință de îndată a deliberativului județean care va avea loc 1 septembrie va  aproba schimbarea denumirii Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava în Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Ședința CJ Suceava este o formalitate care are la bază avizul ministrului sănătății, Alexandru Rafila.

Aprobarea de transformare a 8 secții și a unui laborator din spital în secții clinice a fost obținută de la Ministerul Educației și de la Ministerul Sănătății în luna iulie a acestui an.

Este vorba de secțiile de Nefrologie, Diabet Zaharat și Nutriție, Reumatologie, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, Chirurgie Generală, Ortopedie și Traumatologie, Serviciul de Medicina Legală și laboratorul BK și Biologie Moleculară.

Aceste secții se transformă în centre de excelență, conducătorii vor fi cadre universitare, se va face cercetare științifică și practică cu studenții.

Evident, toate acestea ar trebui să se resimtă în scurt timp și într-o creștere a actului medical.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Crimă odioasă la Dumbrăveni

Șoc și groază la Dumbrăveni, unde o femeie în vârstă de 78 de ani a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.