Serviciul Rutier Suceava a organizat, în zilele de 29 și 30 august, o acțiune de control cu efective sporite pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive.
În cadrul aciunii au fost aplicate 362 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe (209 sancțiuni) fiind date pentru depășirea regimului legal de viteză.
Atrage atenția faptul că polițiștii au reținut în cele două zile nu mai puțin de 48 de permise de conducere. Cele mai multe – 31, au fost retrase pentru viteză excesivă ( peste 50 de km/h față de limita admisă pe respectiva porțiune de drum) iar 9 pentru depășiri neregulamentare.