Luni seară, în jurul orei 19.50, o tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Râșca, în timp ce conducea un autoturism Hyundai, nu s-a asigurat la efectuarea unei manevre de mers înapoi, acroșând ușor un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Suceava.
După impact, șoferița a plecat de la fața locului, ceea ce dus la declanșarea unei anchete a polițiștilor în vederea depistării șoferiței.
Tânăra în vârstă de 20 de ani a fost depistată în scurt timp și a fost verificată cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Tânărul acroșat de mașină a refuzat transportul la Spitalul Județean Suceava.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.