Captură de aproape 40.000 de pachete de țigări după o interceptare în trafic

Luni, 11 septembrie, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea au oprit în trafic, pe DN2E, un vehicul care se îndrepta către comuna Marginea, despre care existau date că ar putea transporta țigări de contrabandă.

La volan era un tânăr în vârstă de 33 de ani, din comuna Vicovu de Jos, care se afla singur în autoturism.

Autoturismul tip autoutilitară era umplut până la refuz cu țigări.

Vehiculul a fost confiscat și condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, pentru inventariere.

Au fost inventariate nu mai puțin 39.890 de pachete de țigarete de proveniență extracomunitară

”Prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au fost dispuse măsuri de documentare suplimentară a cauzei, în vederea stabilirii trasabilității și a circuitului infracțional, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Față de bărbatul de 33 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi introdus în arestul I.P.J. Suceava.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.

FOTO:

 

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

O întreagă familie a ajuns la spital cu intoxicație după consumul de ciuperci

O întreagă familie din satul Pătrăuți a ajuns la spital în seara zilei de vineri, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.