Descinderi la Suceava față de o grupare de dealeri de etnobotanice și droguri de risc și mare risc

În cadrul acțiunilor în forță legate de numeroase grupări din țară, din ziua de 26 septembrie, „Ziua Z” a structurilor DIICOT și ale Poliției Române, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat 5 percheziții domiciliare, la Suceava, într-un dosar privind traficul de droguri de risc, de mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive.

Conform unui comunicat al anchetatorilor, în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că mai mulți tineri, din municipiul Suceava și localitățile limitrofe ar fi  comercializat, în mod repetat, droguri de risc și mare risc, precum și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori care, în prealabil, ar fi fost contactați telefonic sau prin intermediul aplicațiilor tip chat   stabilind detaliile tranzacțiilor (ora, locul întâlnirii, prețul și cantitatea).

Pe parcursul cercetărilor, de la începutul anului 2023 și până în prezent, ar fi fost efectuate mai multe capturi de substanțe psihoactive noi și droguri de risc și mare risc, (canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), de la clienți ai dealerilor de substanțe interzise.

Mai mulți suspecți au fost conduși pentru audieri la sediul DIICOT Suceava.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Crimă odioasă la Dumbrăveni

Șoc și groază la Dumbrăveni, unde o femeie în vârstă de 78 de ani a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.