Echipele de cercetători ai Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava s-au întors acasă cu două medalii de aur și un premiu special de la salonul de inventică derulat la finele lunii august la Toronto, Canada. Dintre cele 621 de invenții înregistrate în cadrul salonului, cu autori din 50 de țări și regiuni, reprezentând America de Nord, America de Sud, Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu, doar 491 s-au calificat pentru etapa următoare a concursului. Între ele s-au aflat două invenții cu care au participat echipele de cercetători ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Una dintre acestea ar putea fi implementată vehiculelor electrice, prin faptul că se referă la un sistem de încălzire de origine solară, integrabil în structura constructivă a acestora, destinat să mențină temperatura şi/sau nivelul de încărcare al bateriilor. A doua invenție propune un sistem inteligent de îmbunătățire a aderenței tălpii încălțămintei în funcție de temperatura suprafeței de contact și condițiile de mediu, sistemul fiind echipat cu un mecanism de conversie termo-mecanic cu o formă constructivă specifică. Medalia de aur a fost obținută și pentru cea de a doua invenție prezentată în concurs, intitulată Solar heating system to maintain batteries charged. Echipa premiată pentru această invenție a fost formată din Laurențiu-Dan Milici, Ciprian Bejenar, Ilie Nițan, Mihai Dimian, Mahmoud Abu-Bandora, Irina Alisavetei, Visarion-Cătălin Ifrim și Constantin Ungureanu. Premiul Special al TISIAS și Medalia de Aur au fost acordate pentru invenția Intelligent system for grip enhancement, echipa câștigătoare a acestor trofee fiind formată din Laurențiu-Dan Milici, Ciprian Bejenar, Ilie Nițan, Oana-Vasilica Grosu, Dragoș-Ionuț Vicoveanu, Laura-Cătălina Dospinescu, Mariana-Rodica Milici și Artiom Moldovan. Cea de a VIII-a ediție a International Invention Innovation Competition – iCAN, care s-a desfășurat în acest an la Toronto, a fost organizată de Toronto International Society of Innovation and Advanced Skills (TISIAS), în colaborare cu Innovation Initiative Co-operative Inc. „The Inventors’ Circle”, International Federation of Inventors Associations (IFIA), World Invention Intellectual Property Associations (WIIPA) și The Patent Invention Magazine.
Tags echipe de cercetare USV medalii de aur echipe USV USV salon inventică Toronto
Alte articole
Șoferi ucraineni, depistați în PTF Vicovu de Sus cu permis suspendat, respectiv cu atestat profesional fals
Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere Vicovu de Sus au întocmit dosare penale …