Sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 18.00 și până la 2 noaptea, deja pe 1 octombrie așadar, Poliția Municipiului Suceava a organizat o razie de amploare în sistem integrat, fiind angrenate toate structurile din cadrul subunității, la nivel de municipiu reședință de județ dar și localități limitrofe.
În cadrul raziei au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale în valoare de 48.495 lei și au fost constatate în flagrant 2 infracțiuni, fiind întocmite dosare de cercetare penală.
De asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare.
În cadrul raziei polițiștii au efectuat 334 de testări cu aparatele etilotest, etilometru și drugtest.
Un caz mai greu de gestionat s-a petrecut în jurul orei 22:00, când un echipaj din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN2, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care rula dinspre municipiul Suceava către localitatea Pătrăuți.
Șoferul vehiculului nu a oprit și a mărit viteza de deplasare, echipajul de poliție pornind în urmărire cu folosirea semnalelor acustice și luminoase.
Pe raza localității Pătrăuți, șoferul a coborât din mașină și a fugit într-o zona izolată, cu vegetație abundentă.
Polițiștii au executat somațiile verbale legale și ulterior au tras 5 focuri de avertisment în plan vertical. Nici așa, tânărul nu s-a oprit.
Polițiștii au luat decizia de a nu trage spre picioarele fugarului.
”Polițiștii au acționat gradual, prin evaluarea permanentă a pericolului social al faptei și al posibilelor urmări generate de folosirea armamentului din dotare, nefiind executat foc la nivelul membrelor inferioare asupra persoanei urmărite pe parcursul urmăririi pedestre și nici foc pe parcursul urmării auto asupra pneurilor vehiculului, întrucât în habitaclu se observau alte 3 siluete în afara șoferului, existând inclusiv posibilitatea ca persoanele să fie minore”, se arată în comunicatul IPJ Suceava,
La aproximativ o oră de la urmărire, tânărul care a fugit a fost găsit la domiciliu.
Tânărul de 21 de ani, din Pătrăuți, a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. De asemenea, s-a stabilit că are permis de conducere valabil, iar vehiculul deține toate documentele în regulă.
”În urma cercetărilor s-a stabilit că gestul de a nu opri la semnalul regulamentar s-a datorat impulsului de moment și instigării pasagerului de pe bancheta din spate”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.
Polițiștii au putut lua față de tânărul de 21 de ani doar măsurile legale pentru neoprire la semnal și viteză.
Șoferul a fost sancționat cu amenzi în valoare de 2.320 lei și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 150 zile.
În cadrul raziei de sâmbătă noapte polițiștii au reușit să scoată la timp din trafic și șoferi sub influența alcoolului.