Aproximativ 30 de grame de substanțe, susceptibile a fi din domeniul celor psihotrope, au fost descoperite luni seară într-un autoturism în care se aflau trei tineri. Polițiștii de frontieră care se aflau în patrulare în zona drumului forestier ”Ascuncelu”, din Falcău, au observat un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Marea Britanie, care staționa. Polițiștii de frontieră suceveni i-au legitimat pe cei trei tineri care se aflau în interior și au stabilit cine sunt și că au vârste cuprinse între 21 și 24 de ani. În interiorul mașinii, într-o borsetă ascunsă sub scaunul autoturismului au fost găsite 5 pliculețe de tip zip-lock și o cutie mică ce conțineau o substanță alb-cristalină. Proprietarul autoturismului le-a spus polițiștilor de frontieră că are aproximativ 30 de grame de substanță, destinată consumului propriu. Plicurile cu substanța alb-cristalină susceptibilă a fi interzisă, au fost ridicate în vederea expertizării și urmau să fie trimise la Biroul de Combatere a Criminalității Organizată Suceava, care au preluat și ancheta în acest caz.
