Cazul grupului de elevi francezi care au ajuns săptămâna trecută la Spitalul Județean Suceava cu simptome de toxiinfecție alimentară rămâne un mister după ce rezultatele la analiza probelor de apă și alimente prelevate de la cele trei restaurante în care au mâncat elevii au ieșit conforme.
Conform unui comunicat al Direcției de Sănătate Publică Suceava nu au fost identificate probleme nici la rezultatele analizelor la coproculturi.
Și Direcția Sanitar Veterinară a ridicat probe din alimente materie primă consumate de copii iar rezultatele au fost tot bune.
Grupul format din 22 de elevi și două cadre didactice, de la Colegiul „Sainte Anne” din Loireauxence, a petrecut câteva zile în Suceava în cadrul unui program Erasmus.