Daily Archives: 1 noiembrie 2023

Petrecere de Halloween, cu 175 de participanți, oprită de polițiști

O petrecere de Halloween organizată în incinta unei discoteci din Câmpulung Moldovenesc a fost oprită în urma unui control la care au participat angajați ai mai multor instituții. La petrecere erau 175 de persoane, iar polițiștii au aflat de eveniment de pe rețelele de socializare. Proprietarul a recunoscut că a …

Vezi detalii...

Un tir cu struguri s-a răsturnat în Pasul Mestecăniș

Un tir cu struguri s-a răsturnat miercuri pe drumul național 17, în zona Pasului Mestecăniș. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ. O …

Vezi detalii...

Două investiții din Suceava, sistate din lipsa finanțării

Două investiții importante din municipiul Suceava au fost sistate deoarece nu mai există sursă de finanțare. Este vorba de creșa nouă din Dealul Mănăstirii și complexul sportiv din zona Metro, care trebuiau realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI). Sigura investiție finanțată în continuare de CNI este Sala Polivalentă. Primarul …

Vezi detalii...