Începând de miercuri, 15 noiembrie, Bazarul din Suceava este racordat la sistemul centralizat de încălzire al orașului. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, iar lucrările au durat mai bine de doi ani.
„Începând de astăzi se asigură încălzire în Bazar, după perioada de probe tehnologice. Lucrările care au început în anul 2021 sunt în faza de finalizare, iar recepția finală va avea loc pe data de 15 decembrie 2023. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 28.000.000 lei. Încălzirea este asigurată de aeroterme și perdele de aer, 70 de aeroterme și 50 perdele de aer. De asemenea s-au montat și 24 de aparate de ventilație (pentru anotimpul cald) tip ERV de 25 kw și 18.000 mc pe oră fiecare. S-au montat un număr de 500 de corpuri de iluminat tip LED. Totul este centralizat și în funcție de temperatura exterioară se reglează automat temperatura din interiorul halelor. Modulul termic, care este racordat la sistemul de încălzire centralizat al orașului, are o putere de 2.500 Kw. În ultimii 19 ani s-au investit din partea municipalității aproximativ 10.000.000 euro pentru modernizarea bazarului. Vom investi în continuare în Bazar pentru modernizarea zonelor neamenajate”, a declarat Ion Lungu.