S-a redeschis Cazinoul Băilor din Vatra Dornei

După lucrări de restaurare care au durat mai bine de patru ani, ”Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei a fost redeschis. La manifestările prilejuite de acest eveniment, organizate special de Ziua Bucovinei, pe 28 noiembrie, au participat reprezentanți ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, de la Consiliul Județean Suceava, Primăria Vatra Dornei, dar și foarte mulți invitați. După slujba de sfințire oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a avut loc ședința festivă a Consiliului Județean Suceava, prilejuită de împlinirea a 105 ani de la unirea Bucovinei cu patria mamă. Ulterior, oficialitățile au participat la deschiderea târgului de Crăciun din Vatra Dornei, unde au fost expuse și puse la vânzare produse specifice bazinului Dornelor. De asemenea, au avut loc o serie de concerte, pe scena special amenajată în vecinătatea clădirii cazinoului. Noul proprietar dorește să schimbe denumirea clădirii, din ”Cazinoul Băilor”, în ”Palatul Dornelor”, dar sunt voci care se opun unui astfel de demers. De pe 29 noiembrie, clădirea în care au fost amenajate mai multe expoziții temporare va putea fi vizitată, programul fiind 12.00-16.00.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a transmis și un scurt istoric al acestei clădiri emblematice pentru Vatra Dornei și pentru Bucovina, pe care îl redăm integral: „Clădirea care poartă astăzi denumirea de Centrul Muzeal <Cazinoul Băilor> a cunoscut perioade înfloritoare, dar și încărcate de zbucium. Monumentul a fost construit în perioada Imperiului Austro-Ungar, în vremea împăratului Franz Joseph, după proiectul arhitectului vienez Peter von Brand. Proprietate a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, clădirea a fost ridicată între 1896 și 1898 și inaugurată la 10 iulie 1899. Afectată puternic în timpul celor două Războaie Mondiale, au existat două încercări de reabilitare, în anul 1926 și în 1960, intervențiile dovedindu-se a fi minimale. În anul 1948, clădirea a fost naționalizată, trecând în proprietatea statului, iar în 1988 aceasta a fost dezafectată din cauza stării avansate de degradare. Lucrările de reabilitare au început în data de 15 aprilie 2019 și au fost finalizate în data de 15 noiembrie 2023. Consolidarea și restaurarea clădirii monument <Cazinoul Băilor> cu schimbarea destinației în Centrul muzeal <Cazinoul Băilor>, cod SMIS 120362, al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, este un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de investiții 5.1”.

 

 

 

 

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Primarul comunei Slatina, găsit în conflict de interese de ANI

Agenția Națională de Integritate  a transmis printr-un comunicat de presă că Vasile Vlăduț Gherman, primarul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.