Petiție online pentru introducerea de noi curse pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava

Un sucevean originar din Plopeni este inițiatorul unei petiții online prin care se dorește strângerea unui număr cât mai multe semnături pentru susținerea introducerii de noi curse pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, precum și menținerea celor existente. Viorel Paiu, care are o afacere de succes în Plopeni, cu un număr de 80 de angajați, spune că până acum s-au strâns deja aproape 3.700 de semnături, de la persoane din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași și chiar din Ucraina.

Și asta pentru că petiția este și în limba ucraineană, de serviciile aeroportului de la Salcea beneficiind și foarte mulți locuitori din țara vecină. Pentru a putea semna, trebuie să intrați pe link-ul https://www.petitieonline.com/diaspora_leaga_suceava_de_marile_orase_europene#form, iar ea se adresează nu doar locuitorilor din țară, ci și celor plecați afară în țări precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franța, Belgia, Irlanda, Israel, Olanda, Austria și Cipru. „Ținând cont de acest lucru, diaspora solicită lansarea de noi curse aeriene din principale orașe europene către Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, care să faciliteze călătoriile și să aducă familiile împreună cât mai des posibil.

Drept urmare, vă rugăm să ne ajutați în acest demers, prin semnarea acestei petiții, prin propunerea destinaților din care doriți să beneficiați de legături directe către Suceava, dar și prin distribuirea ei. Cu un număr mare de solicitări putem convinge companiile aeriene să lanseze noi rute directe, prezentându-le totodată și oportunitățile de dezvoltare pe termen lung”, a arătat Viorel Paiu.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Piesa ”Fierarii” revine pe scena Casei de Cultură din Suceava

Piesa ”Fierarii” revine pe scena Casei de Cultură din Suceava. Spectacolul este programat pe 1 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.