Jumătate din județ va fi sub cod galben și cealaltă sub cod portocaliu de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a emis trei atenționări – două de tip cod galben și una de cod portocaliu, care vizează inițial o parte din țară (inclusiv județul Suceava), apoi întreaga țară.

Prima avertizare, de viscol, vizează perioada 21 decembrie, ora 22.00 – 22 decembrie, ora 12.00, zonele afectate fiind Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și Carpații Orientali.

În intervalul menționat, va fi viscol și vizibilitate scăzută, iar rafale de vânt vor ajunge la 80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, de peste 90…100 km/h.

A doua avertizare meteo, de tip cod galben, este de intensificări ale vântului în toată țara, viscol și ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureș și Transilvania, în intervalul 22 decembrie, ora 12.00 – 24 decembrie, ora 10.00.
Începând de vineri (22 decembrie) și până la sfârșitul săptămânii (duminică, 24 decembrie), vântul va avea intensificări în toată țara.
La munte vor fi rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp și peste 40… 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ.

Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.  Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi și în Moldova, în Crișana și în Banat.

A treia avertizare, de tip cod portocaliu, este valabilă în intervalul 22 decembrie, ora 18.00 – 24 decembrie, ora 10.00.

În zona montantă înaltă (în general la peste 1500m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Primarul comunei Slatina, găsit în conflict de interese de ANI

Agenția Națională de Integritate  a transmis printr-un comunicat de presă că Vasile Vlăduț Gherman, primarul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.