A fost incendiu în noaptea de joi spre vineri la un bloc de garsoniere de pe strada Jean Bart, din zona Gării Burdujeni. Totul a plecat de la un aragaz pe care proprietarul l-a lăsat nesupravegheat și flăcările au cuprins rapid garsoniera aflată la etajul III. Proprietarul, un bărbat de 52 de ani, a fost scos de pompieri în stare de semiconștiență și transportat la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. 70 de persoane au fost evacuate de pompieri ori s-au autoevacuat, plus două pisici și un cățel. Două femei, de 21, respectiv, 55 de ani, cu atac de panică, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, acestea au refuzat transportul la spital. La locul incendiului au mers pompierii militari cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială de transport victime multiple și o ambulanță SMURD, iar ulterior au mai venit și două echipaje SAJ. Flăcările au distrus interiorul locuinței, cu toate bunurile (mobilier, electrocasnice, textile etc.). De asemenea, fumul și gazele fierbinți degajate au deteriorat ușile de pe palier, în diferite proporții. S-au mai degradat tencuiala și tavanul, atât de pe palier, cât și de la etajele inferior și superior, și altele.