Sâmbătă, 23 decembrie, un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, care acționa în cadrul unei acţiuni pe linia prevenirii şi sancţionării conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, precum şi pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, pe DN 17, la Bucșoaia, a oprit pentru control două autoturisme BMW cu numere de Botoșani.
Prima mașină era condusă de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Lozna, Județul Botoșani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii de prezență a substanțelor psihoactive.
Al doilea șofer, în vârstă de 31 de ani, tot din Lozna, a ieșit cu alcoolemie 0 dar la fel ca la primul DugTestul a detectat prezența unei substanțe psihoactive.
DrugTestul nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorii auto fiind conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Ambii s-au ales cu dosare penale privind infracţiunea „de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”.
”Reamintim că pe toată perioada Sărbătorilor de Crăciun peste 250 de polițiști sunt în stradă și vor dispune toate măsurile pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică”, a transmis IPJ Suceava.