În noaptea de 23 spre 24 decembrie, în jurul orei 2.00, un echipaj rutier de la Rădăuți a oprit pentru control un autoturism BMW la volanul căruia a fost identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Iaslovăț.
Tânărul a recunoscut în fața polițiștilor că a consumat alcool în acea noapte
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost testat apoi și cu aparatul Drugtest, iar aici au apărut suprize deloc plăcute.
Tânărul în vârstă de 23 de ani a ieșit pozitiv pentru substanțele „cocaine” și „methamphetamine”.
Tânărul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge cât și de urină în vederea stabilirii alcoolemiei și a substanțelor psihoactive din sânge.
Polițiștii au întocmit dosar privind infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția asupra pericolelor conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise și fac apel la toți șoferii sa constientizeze efectele unor astfel de comportamente iresponsabile.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
