Carambol cu trei mașini la Dănila și Plan Roșu activat

Miercuri, în a treia zi de Crăciun, în jurul orei 11.15, la nivelul județului Suceava s-a activat Planul Roșu de intervenție după ce s-a anunțat un accident cu trei autoturisme implicate pe E 85, în Dănila.

S-au trimis la fața locului  toate ambulanțele disponibile după ce s-a anunțat că în cele trei mașini ar fi 10-12 persoane, potențiale victime.

La fața locului s-a constatat că acuză leziuni trei femei, care erau conștiente și cooperante.

Două dintre victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu patru ambulanțe SMURD B2, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare, două autospeciale transport personal și victime multiple, cu sprijinul a două echipaje de la Serviciul de ambulanță Județean Suceava.

Bilanț final:

– 10 persoane implicate

– ⁠3 persoane monitorizate de resursele medicale

– ⁠2 persoane transportate la UPU Suceava

La ora 11:56 a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție

FOTO: 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

O întreagă familie a ajuns la spital cu intoxicație după consumul de ciuperci

O întreagă familie din satul Pătrăuți a ajuns la spital în seara zilei de vineri, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.