Sucevean prins în timp ce încerca să vândă peste 1.200 de obiecte pirotehnice

Un sucevean în vârstă de 51 de ani a fost depistat în timp ce încerca să vândă, fără a avea actele legale, peste 1.200 de obiecte pirotehnice. Bărbatul a fost prins de un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, care i-a confiscat marfa. În plus, persoana în cauză s-a ales și cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de efectuare a oricăror ,,operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. Jandarmii au venit și cu o serie de recomandări legate de aceste articole:

– Să nu achiziționați articole pirotehnice de la persoane neautorizate;

– Să supravegheați copiii, ținând cont de riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;

– Să nu uitați că materialele pirotehnice pot avea efecte devastatoare și asupra animalelor sau bunurilor dumneavoastră;

– Să sesizați orice încălcare a legii prin apelarea  numărului unic pentru situații de urgență  112 sau celui mai apropiat echipaj de jandarmi.

Reprezentanții IJJ Suceava au mai amintit că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.

 

 

 

 

 

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Piesa ”Fierarii” revine pe scena Casei de Cultură din Suceava

Piesa ”Fierarii” revine pe scena Casei de Cultură din Suceava. Spectacolul este programat pe 1 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.