Sprijin financiar pentru o parte din proprietarii blocului de garsoniere de pe Jean Bart afectat de incendiu

O parte dintre proprietarii care locuiesc în blocul de garsoniere de pe strada Jean Bart, în care a avut loc un incendiu înainte de Crăciun, vor primi sprijin financiar de la bugetul local. Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a menționat că din cei 10 proprietari care au avut de suferit de pe urma incendiului 7 vor primi bani de la bugetul local. 5 dintre proprietari vor primi câte 1.500 de lei, unul va primi 5.000 de lei deoarece locuința sa a fost mai puternic afectată, iar proprietarul garsonierei de la care a pornit focul și care a fost distrusă în totalitate de incendiu va primi 20.000 sau 25.000 de lei, după ce se va externa din spital.

Proprietarii celorlalte trei garsoniere din bloc, pentru care administrația locală nu acordă sprijin financiar, sunt un cetățean cu domiciliul în comuna Ipotești, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și un cetățean care este plecat la muncă în Anglia. Incendiul a avut loc în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2023, puțin după miezul nopții, într-o garsonieră de la etajul III.

Pompierii au precizat cu acel prilej că totul a plecat de la flacăra unui aragaz lăsată fără supraveghere. Proprietarul, un bărbat de 52 de ani, a fost scos de pompieri din interior în stare de inconștiență și transportat la spital. Medicii l-au diagnosticat cu insuficiență respiratorie acută și arsură în proporție de 40% din suprafața corpului. Pompierii au evacuat 50 de persoane și alte 20 s-au autoevacuat.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

O întreagă familie a ajuns la spital cu intoxicație după consumul de ciuperci

O întreagă familie din satul Pătrăuți a ajuns la spital în seara zilei de vineri, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.