Polițiști îngeri pentru un copil bolnav, care se afla într-o mașină blocată în trafic

Un echipaj de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Suceava a primit mulțumiri din suflet de la o mamă după ce polițiștii au luat măsuri imediate pentru a-i duce mai repede copilul la spital.

Măsura a fost necesară vineri, în jurul orei 13.30, pe șoseaua de centură a Sucevei, unde traficul se desfășura greu, în coloană, în prima zi de protest a fermierilor la Suceava.

Un șofer din coloana de mașini a cerut ajutor polițiștilor, spunându-le că în mașina lui se află fiul care are convulsii și este în drum spre spital.

Polițiștii cu autospeciala de serviciu au pornit semnalele acustice și luminoase și au reușit să ducă în doar câteva minute copilul la spital.

”Mulțumim Poliția Română. Mulțumim din suflet echipajului de la Poliția municipiului Suceava pentru promptitudine și ajutor. Într-o situație de urgență am găsit înțelegere și susținere imediată, am ajuns la spital cu un copilaș bolnav într-un timp la care nici nu visam. Nu am avut timp să cer un nume al ofițerilor implicați dar sper să ajungă și sub ochii lor această mulțumire. Un gest plin de bunătate care va rămâne întipărit în sufletul nostru pentru totdeauna”, a transmis mama copilului.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Gala rugby-ului humorean, cu strângere de fonduri pentru premierea seniorilor care au jucat în acest sezon

Rugby Club Gura Humorului va organiza vineri, 13 decembrie, Gala rugbiului humorean. În cadrul galei, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.