Luni seară, în jurul orei 20.45, un șofer în vârstă de 29 de ani, din Cajvana, care conducea un VW Tiguan, pe DJ 178, în Arbore, având direcția de deplasare dinspre Cajvana spre Arbore, a acroșat cu partea din dreapta față a mașinii un pieton care se deplasa pe marginea drumului.
În urma impactului, pietonul în vârstă de 54 de ani, localnic din Arbore, a decedat.
Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemie 0.
Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă în cadrul căruia continuă cercetările pentru a stabili condițiile exacte în care s-a produs accidentul și gradul de vinovăție.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
