Sâmbătă, 20 ianuarie, la Vatra Dornei are loc prima ediție a Campionatului Balcanic de Ciclocros.
Vineri, la Vatra Dornei ninge abundent, astfel că se anunță o competiție foarte interesantă, la propriu pe zăpadă.
La startul concursului se așteaptă sportivi din 12 țări, Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Kosovo, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, Serbia, Turcia și România.
„Ideea Campionatului Balcanic la Vatra Dornei a venit după ce am participat aici la mai multe evenimente de Ciclocros în calitate de manager. Ne-am dat seama că Vatra Dornei poate fi cadrul perfect pentru un concurs de amploare și ne-am pus pe muncă. Totul se desfășoară în oraș, aducem ciclismul în centrul comunității și-l transformăm în motiv de festival. Pe zona pietonală din fața Centrului Muzeal Palatul Dornelor (cazinoul Dornean restaurat și readus comunității după 33 de ani) ne dăm întâlnire cu cei mai buni rideri de ciclocros din Balcani. Ei vor parcurge un traseu tehnic, cu o lungime de 2,8 kilometri, posibil acoperit de zăpadă, prin vechiul parc al Stațiunii Vatra Dornei”, a declarat Bogdan Brînză, președintele ACS a Pedal Forward.
Cursa va putea fi urmărită de spectatori atât fizic, cât și pe ecranul instalat în zona de start. Î
În faza cazinoului se va desfășura și un mic festival de folclor și un brunch pus la cale de partenerii de la Asociația Țara Dornelor.