În urma sesizărilor venite de la activiștii de mediu de la ”Străjerii Pădurilor” joi, echipaje de poliție au oprit trei trei vehicule grele care transportau rumeguș spre firma Bioenergy Suceava.
Mașinile au fost pus sub sechestru chiar la poarta societății sucevene.
Activiștii au sesizat că avizele de transport ale autotrenurilor par în neregulă.
În cazul a două transporturi, pozele cu încărcăturile nu par a fi autentice iar la al treilea există suspiciunea că șoferul ar fi dat start în aplicație transportului abia când a sesizat că activiștii sunt pe urmele sale.
Scopul ar fi transportul ilegal de rumeguș.
Toate cele trei autovehicule aparțin aceleiași firme.
Polițiștii au constatat preliminar că sunt suspiciuni, astfel că au demarat cercetări amănunțite împreună cu specialiștii de la Garda Forestieră Suceava.
Vineri, cercetările erau în plină desfășurare.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
