Beatrice Tcaciuc – O stea în devenire

Beatrice Tcaciuc are 12 ani și este elevă în clasa a V a la Colegiul Național „Stefan cel Mare” Suceava. Mereu a fost un copil ambițios, a iubit muzica de mică. La insistentele sale, părinții au căutat o școală de canto și, în anul 2019, au ajuns la Școala Artelor.

Acolo a cunoscut-o pe doamna Teodora Botez, un om minunat, pasionat si foarte dedicat meseriei sale. Aceasta „a șlefuit-o” si a dezvoltat-o extrem de frumos, alegând genul de muzică usoară. A lucrat tehnica vocală si a transformat vocea în ceva deosebit. Primul concurs a fost la Piatra Neamt – Ziua zâmbetului de copil – cu melodia „Eu sunt marele magician” de unde s-au întors cu premiul 1. Ulterior au urmat multe alte concursuri, peste 50 la număr, care au presupus multă muncă, studiu si efort. Părinții am susținut-o necondiționat și cu mult drag!

În prezent are peste 4 ani de studiu de muzică usoară si, din octombrie 2022, s a hotărât să cânte și muzică popular. Astfel s-a înscris la Școala Populară de Arte „Ioan Irimescu” sub îndrumarea doamnei Maria Tanase și, ulterior, sub îndrumarea doamnei Nicoleta Cojocaru, până în prezent. Este fascinată de muzică, s-a îndrăgostit și de muzica populară îmbrăcând cu mare drag hainele populare, cele vechi, cu istorie. Așa a început frumoasa colaborare cu doamna Nicoleta Cojocaru care i-a îmbogățit repertoriul pe acest segment. Cu ajutorul doamnei Nicoleta, anul trecut a avut ocazia să cânte la câteva evenimente: zilele Mihoveniului, zilele Sucevei, zilele Ilișeștiului, Festivalul Trufelor, Festivalul plăcintelor,iar domnul Fodor Dan a facilitat participarea la zilele Bosanciului.

Pe final de an, prin recomandarea domnului Timoficiuc Ioan, a participat alături de colega sa Alessia Serediuc la evenimente de Crăciun și de Revelion, la Pensiunea Piatra Pinului, la Conacul Domnesc și la Datinile de la Udești!

Are peste 50 de participari la concursuri, iar cele mai importante premii obținute în 2023 sunt: Trofeul festivalului –„ Ziua zâmbetului de copil 2023”, Trofeul „Cântec de Stea Traditional Romanesc 2023”, Trofeul „Junior Star – Volare 2023”, Trofeul secțiunii muzicii populare- „Starul de mâine, 2023”.Cea mai mare realizare eate aceasta calificare la acest minunat concurs de talente unde participa 60 de țări, lotul Romaniei fiind din 20 de copii pe 5 domenii: dans, gimnastică, muzică, instrument și modă.

Este o onoare sa reprezentăm România la acest concurs unde iau parte mai mulți copii talentați, din 60 de țări.

Concursul se desfasoata în California, la final de iunie. Ea va cânta 3 genuri de muzică. În America nu am fi putut merge dacă în suportarea cheltuielilor nu ne-ar fi ajutat cu sponsorizări oameni cu sufletul bun cărora le mulțumim mult!”

Le suntem recumoscatori tuturor celor care au contribuit la evolutia lui Beatrice. Doamnelor profesoare, domnilor care au recomandat-o și au susținut-o, celor care au selectat-o pentru acest concurs și domnilor care au sponsorizat plecarea în America.”

O mare realizare a fost si calificarea la Golden Voice

A fost o săptămână cu trăiri la cote maxime!!! Participarea la Finala Golden Voices Editia

a IX- a, dupa o selectie riguroasă – din 98 copii, din 38 de judete, au fost admiși 10. O experiență de neuitat, cu participanți din liga mare și cu mari profesioniști! Mulțumim IFLC, ISB și HaHaHa Production pentru organizare! Ne-am simțit minunat și ne dorim mult să mai avem această minunata ocazie! Multumim, Teodora Botez, pt îndrumarea și șlefuirea lui Beatrice! Fără această pregătire nu ar fi ajuns la acest nivel! Felicitări, Beatrice Tcaciuc! Desi emotiile te-au copleșit, ai fost minunată și suntem extrem de mândri, ai reușit sa fii printre cei mai buni! Felicitări tuturor participanților, ne-am simțit ca la un adevarat spectacol!” a declarat, în final, mama artistei, Tcaciuc Lorena.

Semnat, #ÎsRomân 🇷🇴 🤝

 

 

Publicat de: Emanuel Corduneanu

Alte articole

Primarul comunei Slatina, găsit în conflict de interese de ANI

Agenția Națională de Integritate  a transmis printr-un comunicat de presă că Vasile Vlăduț Gherman, primarul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.