Depozit ilegal de gunoaie la Rădăuți, parte din ele îngropate, ceea ce este și infracțiune

Comisarii Gărzii de Mediu Suceava au efectuat un control, în data de 8 februarie, în municipiul Rădăuți, în incinta fostului AEIZ, unde au fost identificate depozitari semnificative de deșeuri municipale amestecate constând în deșeuri menajere, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastice, PET-uri, găleți de plastic, anvelope uzate, coroane mortuare din plastic, lumânări de tip candela etc ), plus deșeuri de construcții și deșeuri textile (haine si încălțăminte).

Spațiul aparține S.C. Servicii Comunale S.A și nu este autorizat din punct de vedere al protecției mediului pentru eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor municipale în amestec.

Societatea publică rădăuțeană a fost amendată cu 60.000 de lei.

Îngroparea deșeurilor de orice fel este interzisă și constituie infracțiune, Garda de Mediu Suceava sesizând în acest sens organele de urmărire penală.

”Prin actul de control încheiat s-au trasat masuri ferme cu termene de realizare in vederea ridicării deșeurilor municipale în amestec existente care se văd precum și cele care sunt îngropate și predarea acestora la un operator autorizat in eliminare/valorificare”, a transmis Garda de Mediu Suceava.

FOTO:

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Moarte suspectă într-o comună de la granița cu Ucraina

Un bărbat a murit în condiții suspecte într-o comună de la granița cu Ucraina. Este …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.