Scene de violență, dublate de urmăriri pe străzi s-au consemnat pe data de 12 februarie în zona Fălticeni. O femeie a sunat la numărul unic de urgențe 112 și a reclamat că soțul o agresează fizic și verbal. La fața locului, la Rădășeni, a mers un echipaj al poliției, iar în momentul în care i-a văzut pe oamenii legii, bărbatul în vârstă de 46 de ani a urcat în mașina care era parcată în curte. Prin geamul întredeschis de la șofer polițiștii au încercat să pulverizeze spray iritant lacrimogen. A fost momentul în care șoferul a demarat și a plecat din curte. Oamenii legii au plecat în urmărirea sa și, în paralel, și-au anunțat colegii despre mașina fugară. În felul acesta s-a știut permanent direcția în care se deplasa fugarul. La Mălini, a fost creat un baraj și s-a montat pe asfalt dispozitivul spike, cu ajutorul căruia s-au perforat cauciucurile, iar șoferul a putut fi prins. A fost scos din mașină și încătușat. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a refuzat să-i fie luate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Mai mult, după ce a fost evaluat medical s-a decis internarea sa într-o secție de Psihiatrie. S-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, fiind emis și ordin provizoriu de protecție. El mai este cercetat penal și pentru comiterea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice, fiind amendat și pentru abateri de la regimul rutier.