Șoferiță prinsă la volan cu o alcoolemie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat

O șoferiță s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă la volan cu o alcoolemie foarte mare: 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă aproape 3 la mie în sânge. Incidentul a avut loc miercuri seară, în satul Rotunda, din orașul Liteni. Polițiștii care se aflau în patrulare au observat pe drumul comunal 6 un autovehicul marca

Volkswagen Sharan care se deplasa haotic. Au oprit mașina, iar la volan era o localnică, care deși a spus că nu a consumat băuturi alcoolice emana halenă. A fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare uriașă, motiv pentru care a fost dusă la spitalul din Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Ea este cercetată acum pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Pompierii au intervenit la 17 incendii de vegetație extinse, într-o săptămână

În perioada 8-14 aprilie, pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.