Catalizatoare auto de 4 milioane de euro, furate din Franța. Printre hoți se află și suceveni

Catalizatoare auto în valoare de 4 milioane de euro au fost furate din nord-vestul Franței în perioada februarie 2022-februarie 2024, iar printre hoți se află și suceveni. În total, din grupare făceau parte opt români, iar trei dintre ei au fost săltați de la domiciliile din Suceava și Craiova. Toți trei au fost reținuți și trimiși în Franța pentru continuarea anchetei. Cei care au în lucru acest dosar spun că ar fi 395 de victime, majoritatea persoane juridice, prejudiciul creat astfel depășind suma de 4.000.000 de euro. Pentru a documenta acest dosar, în cursul zilei de 13 februarie s-au derulat și 17 percheziții în județele Suceava, Botoșani, Mehedinți, Dolj și Olt. Dosarul este instrumentat de jandarmii din Franța, din cadrul Secțiunii de Cercetări din Caen, cu sprijinul Oficiului Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante și vizează fapte de furt în grup infracţional organizat, tăinuire de bunuri provenind din furt în grup infracţional organizat, participare la o asociație de răufăcători în vederea săvârșirii unei infracțiuni și spălare a banilor. În ancheta au fost implicați și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Botoșani, Mehedinți, Dolj și Olt.

”Pe parcursul perchezițiilor domiciliare, la care au participat și 4 anchetatori francezi, au fost identificate 4 autovehicule de lux, ridicate în baza unor ordine de indisponibilizare, precum și sumele de 9.600 de euro, 3.400 de lei, bijuterii, telefoane mobile, tablete, laptop-uri, medii de stocare de interes în cauză, precum și alte mijloace de probă.
În aceeași cauză, în urmă cu o săptămână, a fost organizată și pe teritoriul Franței o acțiune similară, în cadrul căreia au fost efectuate patru percheziții domiciliare, ocazie cu care au fost depistați alți membri ai grupului organizat, cinci dintre aceștia, cetățeni români implicați în furturile respective, fiind reținuți”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Activitățile de cooperare internațională au fost realizate cu  suportul EUROJUST și EUROPOL. De asemenea, a fost nevoie de sprijinul luptătorilor Serviciilor pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și criminaliștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Botoșani, Mehedinți, Dolj și Olt.
Anchetatorii au făcut precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

 

 

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Târg de Paște în centrul Sucevei

Sucevenii vor avea parte și în acest an de tradiționalul Târg de Paște, care va …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.