Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat finalizarea anchetei în cazul de tâlhărie asupra unei bătrâne în vârstă de 75 de ani, din Siminicea, faptă petrecută pe 25 ianuarie.
Au fost trimiși în judecată cei doi inculpați majori, în stare de arest preventiv și un inculpat minor, care va fi judecat în stare de libertate.
„Pe 25 ianuarie, în jurul orei 22.00, în baza unei înţelegeri prealabile de a face rost de bani în mod facil, trei persoane de sex masculin au pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate de sex feminin, în vârstă de 75 ani, având feţele acoperite cu diferite obiecte vestimentare cu scopul de a nu fi recunoscuţi, circumstanţe în care unul dintre inculpaţi, prin folosirea de amenințări cu moartea, având asupra sa un cuțit și prin întrebuințarea de violențe fizice, profitând şi de prezenţa celorlalţi doi la faţa locului, activitate care i-a întărit rezoluţia infracţională, a pătruns într-o anexă a imobilului (bucătărie de vară) unde locuia persoana vătămată şi a deposedat-o de bani și de un telefon mobil, model Orange senior (specific pentru vârstnici)”, se arată într-un comunicat al procurorilor.
Amenințată cu moartea, victima le-a dat atacatorilor poșeta în care avea suma de 380 de lei.
Rămasă singură în casă, fără telefon, victima s-a dus abia a doua zi după-amiază, pe jos, spre casa fiicei sale, tot din Siminicea, căreia i-a povestit prin ce a trecut.
Din fericire, polițiștii de la Salcea au reacționat repede și i-au prins în scurt timp pe autori.
Doi sunt localnici care o cunoșteau pe bătrână în timp ce al treilea este un recidivist de etnie romă din Păltinoasa.