O asistentă medicală care practica ilegal meseria de medic stomatolog a fost condamnată de judecători

O asistentă medicală ca practica ilegal meseria de medic stomatolog a fost condamnată definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Aceștia au redus condamnarea de 2 ani de la Judecătoria Suceava la un an cu suspendare sub supraveghere. Femeia a fost găsită vinovată pentru comiterea infracțiunii ”înșelăciune în formă continuată”, în timp ce pentru infracțiunea de ”exercitarea fără drept a unei profesii” s-a constatat că a intervenit prescripția. De asemenea, firma pe care avea și pe care presta serviciile a fost condamnată la o pedeapsă de 22.500 de lei amendă penală, în loc de 30.000 de lei cât a fost la Judecătoria Suceava, reprezentând 150 de zile amendă a câte 150 de lei pe zi, pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune în formă continuată”

Cazul a ieșit la iveală tocmai la începutul anului 2019, când președintele Colegiului Medicilor Dentiști (CMD) Suceava, dr. Gabriel Gospodaru, a sesizat poliția despre faptul că o asistentă medicală exercită ilegal profesia de medic stomatolog, într-un cabinet din cartierul Obcini, din municipiul Suceava.

Femeia are de plătit daune materiale câtorva din părțile civile din dosar, clienți ai acesteia.

Din reclamaţiile mai multor părinți a reieșit că Rodica Şalgău ar fi tratat carii la copii şi ar fi practicat inhalosedarea ca metodă de calmare şi relaxare a pacientului. Acuzata a susținut la vremea respectivă că ar fi studentă la medicină dentară în anul IV. Cert este că la momentul în care a avut pacienți, femeia avea doar calitatea de asistent.

În martie 2019, o echipă formată din membri ai Colegiului Medicilor Dentiști şi inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a efectuat un control la respectivul cabinet şi din verificări a rezultat că ALMACRI DENT nu este clinică pentru că nu există nici un cadru universitar care să profeseze aici, că Rodica Şalgău nu figura în evidenţele CMD ca medic stomatolog, nu avea drept de liberă practică, pe scurt, nu era medic stomatolog.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Expoziție foto dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Muzeul Bucovinei

O expoziție foto-documentară dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza poate fi vizitată la Muzeul Național al …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.