Timp de 9 ore, 34 de polițiști, jandarmi, lucrători ai Gărzii Forestiere, ai Ocolului Silvic Vatra Dornei, dar și de la RAR și ISCTR au derulat mai multe razii în orașul stațiune de interes național Vatra Dornei. Cu ocazia acestor acțiuni au fost aplicate 102 amenzi, în valoare totală de peste 65.000 de lei. Au fost legitimate 230 de persoane și au fost controlate 210 autovehicule, fiind testați cu aparatele etilotest/drugtest 91 de șoferi. Polițiștii au ridicat 7 permise de conducere, iar 10 șoferi au rămas fără certificatele de înmatriculare.
”Dispozitivul constituit a avut ca principal scop asigurarea ordinii și liniștii publice în zona parcurilor, teraselor, magazinelor cu program non-stop, sălilor de jocuri de noroc, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora și implicit generarea unui sentiment de siguranță în segmentul stradal. Totodată, s-a avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul rutier și implicit generarea unui sentiment de siguranță participanților la traficul rutier pe întreaga zonă de responsabilitate a subunității. De asemenea, s-a urmărit combaterea contrabandei cu produse accizabile în zona pieței și a bazarului, prevenirea și combaterea comerțului ilicit și prevenirea și combaterea infracțiunilor/contravențiilor la regimul silvic”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.