Două femei au ajuns la spitalul din Gura Humorului după un accident rutier care s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 7.15, pe DJ 177A, Frasin – Ostra.
Din cercetările polițiștilor rezultă că un șofer în vârstă de 37 de ani, din municipiul Botoșani, aflat la volanul unui autoturism Kia, cu care rula pe direcția de la Frasin la Ostra, a observat că șoferul unui autoturism din față a frânat brusc, iar pentru evita un impact a virat stânga, ajungând pe sens opus, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Dacia, condus de un șofer în vârstă de 45 de ani, din Ostra.
În urma impactului, două femei, pasagere în autoturismul Dacia, au fost rănite ușor.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că vinovat de producerea accidentului este șoferul din Botoșani, care nu s-a asigurat la efectuarea unei manevre de evitare.
Cauza care a favorizat accidentul a fost nepăstrarea unei distanțe regulamentare a aceluiași șofer.