Moaștele Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava vor fi duse în procesiune la Mănăstirea Mirăuți

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava vor fi duse în procesiune la Mănăstirea Mirăuți. Evenimentul care are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, va avea loc luni, 22 aprilie. Moaștele vor rămâne la Mănăstirea Mirăuți până în seara zilei de 23 aprilie.

Cu acest prilej, dar și la împlinirea a 622 de ani de la aducerea cinstitelor moaște ale sfântului în Cetatea de Scaun a Sucevei și a 435 de ani de la mutarea acestora în noua Catedrală Mitropolitană, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” va susține pe 23 aprilie, începând cu ora 18:00, un concert extraordinar despre călătoria duhovnicească către întâlnirea cu Dumnezeu cel Înviat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, moderat de arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia – Neamț.

Concertul va fi transmis în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul Media și Comunicare al Centrului Eparhial Suceava.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Șoferi ucraineni, depistați în PTF Vicovu de Sus cu permis suspendat, respectiv cu atestat profesional fals

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere Vicovu de Sus au întocmit dosare penale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.