Accident violent, cu o mașină răsturnată după ce șoferița a pierdut controlul

Vineri dimineață, la ora 06:50, polițiștii și pompierii au fost sesizați cu privire la faptul că pe str. 1 Mai din Rădăuți a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime, respectiv o mașină este răsturnată.

Un autoturism Ford a derapat,  a intrat în coliziune cu auto marca Mercedes, care se afla staționat în afara părții carosabile, pe partea dreaptă  sensului său de deplasare. După acest impact, Fordul a fost proiectat într-un arbore, după care acesta s-a răsturnat pe cupolă.

În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, autoturismul parcat a fost proiectat ușor cu partea din spate într-o țeavă de gaz, aparținând Delgaz Grid.

În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea celor două autovehicule și avarierea ușoară a țevei de gaz.

Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că în mașina răsturnată este o femeie, conducătoarea auto. Aceasta a scăpat ușor, cu multă șansă.

”La fața locului, salvatorii au identificat un autoturism răsturnat pe cupolă, iar conducătoarea auto, singurul ocupant al mașinii, era blocată în interior.

Femeia, în vârstă de 49 de ani, a fost extrasă în siguranță, și predată echipajului SMURD.

Din fericire, victima era conștientă și cooperantă, iar după ce i s-a acordat primele îngrijiri medicale, a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au transmis pompierii militari suceveni.

Conducătoarea auto în vârstă de 49 de ani a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

Femeia are permis valabil si asigurare RCA, au constatat polițiștii.

FOTO: 

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Șoferi ucraineni, depistați în PTF Vicovu de Sus cu permis suspendat, respectiv cu atestat profesional fals

Polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere Vicovu de Sus au întocmit dosare penale …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.