Arestat pentru că a exploatat prin cerșetorie, în Suceava, o victimă în scaun cu rotile

La data de 23 aprilie 2024, polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat (cu dublă cetățenie moldovenească și română), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și exploatarea cerșetoriei pe raza Sucevei.

Cercetările efectuate au stabilit că începând cu luna decembrie 2023, acesta, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate majore cu infirmitate fizică permanentă la nivelul membrelor inferioare, ar fi exploatat-o prin obligare la practicarea  cerșetoriei în folosul său.

Persoana vătămată ar fi fost adăpostită într-un sat din județul Suceava, de unde ar fi fost transportată în zone aglomerate situate în  diverse localități din județul Suceava și cele învecinate (Botoșani și Neamț),  pentru a obține venituri mari din practicarea cerșetoriei. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională ar fi fost însușite integral de persoana cercetată.

Din investigațiile efectuate a mai rezultat că, în perioada 2004 – 2019, persoană vătămată  ar fi fost exploatată în același mod și pe teritoriul Republicii Moldova.

La data de 18 aprilie 2024 a fost încheiat un Acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă între România și Republica Moldova, iar la data de 23 aprilie 2024, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, atât în județul Suceava, cât și în raionul Nisporeni.

La efectuarea perchezițiilor în locațiile din România au asistat doi ofițeri de investigații din cadrul Inspectoratului Național de Investigații – Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane din Republica Moldova, iar la cele desfășurate pe teritoriul statului vecin la locuințele persoanelor cercetate, au participat doi polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.

Pe 23 aprilie 2024, procurorii DIICOT Suceava au dispus reținerea bărbatului acuzat de exploatare prin cerșetorie.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru 30 de zile.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

O mamă de 75 de ani a cerut ajutor Poliției pentru evacuarea fiului scandalagiu

O femeie în vârstă de 75 de ani, din Frătăuții Noi, a cerut ajutor Poliției, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.