Un motociclist a fost rănit și a fost transportat la spital după un accident în care a fost implicată și o mașină. Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază pe DN 2, la Bunești.
La fața locului au mers pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Echipajul SMURD l-a preluat pe motociclist și i-a acordat primele îngrijiri medicale. Diagnosticul pus a fost de politraumatism.
Conștient și cooperant a fost transportat la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.