Grupul Vocal „Balada – Fălticeni”, prof. coordonator Maria Tanasă
Grupul Vocal „Balada – Fălticeni”, prof. coordonator Maria Tanasă

Cum a fost de Florii în Suceava

Grupul Vocal „Balada – Fălticeni”, prof. coordonator Maria Tanasă
Grupul Vocal „Balada – Fălticeni”, prof. coordonator Maria Tanasă

 

În Duminica Floriilor, 28 aprilie a.c., pe esplanada Casei de Cultură Suceava, cu începere de la ora 13:00, a avut loc un concert de muzică religioasă, spectacol susţinut de Grupul „Balada” din Fălticeni, prof. coordonator Maria Tanasă – Şcoala Populară de Artă „Ion Irimescu”, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava şi Grupul „Dor” de la Humor , prof. coordonator Maria Macovei – Şcoala Populară de Artă „Ion Irimescu”.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Naţional al Bucovinei şi Primăria Municipiului Suceava.

Amintim că până pe 2 mai 2024, toți cei care doresc să-și încânte privirile cu lucrări desosebite realizate de meșteri populari, cu tematica legată de sărbătorile pascale, dar nu numai, pot vizita TÂRGUL DE PAȘTE ce se desfășoară pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.

Irimia Maria, din Grupul Vocal „Balada – Fălticeni”, a interpretat o frumoasă priceasnă – O rugăciune. Puteți urmări, mai jos, filmarea, cât și scurtul interviu de prezentare a întregului grup vocal folcloric ,,Balada – Fălticeni”.

Grupul Vocal „Balada – Fălticeni”, prof. coordonator Maria Tanasă
Grupul Vocal „Balada – Fălticeni”, prof. coordonator Maria Tanasă

Grupul Vocal „Dor de la Humor”, prof. coordonator Maria Macovei, îl puteți urmări, mai jos, în scurtul interviu de prezentare a întregului grup vocal folcloric.

Grupul Vocal „Dor de la Humor”, prof. coordonator Maria Macovei
Grupul Vocal „Dor de la Humor”, prof. coordonator Maria Macovei

În spatele scenei, am avut ocazia de a vorbi cu d-na Rusu Maria Mirela – meșter popular încondietor de ouă din Suceava. În videoclipul de mai jos, veți putea afla mai multe informații despre cum se încondeiază în Bucovina, relatate chiar de un meșter popular.

Rusu Maria Mirela - meșter popular încondietor ouă
Rusu Maria Mirela – meșter popular încondietor ouă

În apropiere de Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, în imediata apropiere, în foișorul de vară din parc, răsuna frumos muzica Fanfarei ”Maestro Art” Suceava ce a interpretat

melodia din renumitul film The Godfather( Nașul), cât și multe alte melodii consacrate.

Fanfara ”Maestro Art” Suceava
Fanfara ”Maestro Art” Suceava

Fanfara Maestro Art Suceava invită cetățenii la spectacole pline de culoare și dinamism, cu un repertoriu diversificat, bogat și variat stilistic, diferit pentru fiecare spectacol.

Prin susținerea acestor spectacole se dorește recrearea atmosferei de altădată . Obiectivul principal al acestui proiect îl constituie păstrarea, promovarea și valorificarea muzicii de promenadă, în vederea petrecerii timpului liber și relaxării, integrarea socială prin muzică, stimularea interesului publicului pentru receptarea muzicii. Preț de o ora, timp in care instrumentiștii profesioniști vor îmbina în mod armonios binecunoscutele marșuri militare cu ritm de vals, folclor stilizat, jazz și alte melodii ritmate din repertoriul național și international.

Un articol realizat de Emanuel Corduneanu

#ÎsRomân 🇷🇴 🤝
#ÎsRomân 🇷🇴 🤝

Publicat de: Emanuel Corduneanu

Alte articole

O mamă de 75 de ani a cerut ajutor Poliției pentru evacuarea fiului scandalagiu

O femeie în vârstă de 75 de ani, din Frătăuții Noi, a cerut ajutor Poliției, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.