Altercație între frați, la Cotu Dobei, din cauza unei moșteniri și a consumului de alcool

Serviciul unic de urgență 112 a fost apelat luni seară, în jurul orei 21.00, de un bărbat care a reclamat că tatăl său a fost lovit. Altercația a avut loc cu câteva ore mai devreme, la o locuință din satul Cotu Dobei, comuna Fântânele. În jurul orei 16.00, la locuința respectivă și-a făcut apariția fratele proprietarului. Pe fondul unor discuții mai vechi și a unor nemulțumiri legate de moștenire, dar și pe fondul consumului de alcool, între frați a izbucnit un scandal.

Fratele venit în vizită în gospodăria unde locuiește și fiul său și-a lovit fratele cu palma peste față. În jurul orei 20.00, cel lovit a vorbit la telefon cu fiul său, căruia i-a relatat cele întâmplate, care a sunat la 112.

La locuința celui lovit a venit un echipaj medical, care i-a acordat îngrijiri medicale, fără a fi nevoie de transportul la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Polițiștii au întocmit și un dosar penal pentru infracțiunea de ”violență în familie”.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Primăria Suceava a reacționat față de mesaje antisemite și acte de vandalism semnalate în centrul orașului

Primăria Municipiului Suceava a reacționat la câteva ore după ce în presa locală au apărut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.